Da-ti voie sa te descoperi, sa te accepti, sa fii si sa cresti. Yoga este dincolo de practica fizica sau mentala, este o tehnologie care te va ajuta sa depasesti cele mai dificile momente ale vietii si sa te bucuri din inima de cele mai frumoase.
Despre mine
Bine te-am găsit pe pagina mea dedicata dezvoltării personale prin Yoga și alte practici pentru trup și pentru minte. Eu sunt Veronica Miona, am 39 de ani și drumul meu în viață m-a condus aici și acum: sunt mamă a doi băieți, parteneră de cuplu, profesor și instructor de Yoga, antreprenor de business și pasionată, în același timp, de sănătate, spiritualitate și conexiune armonioasă cu Universul.
Deși poate părea că am viața și profesia perfecte, și eu, ca oricine, am avut parte de experiențe bune și grele deopotrivă – o copilărie în care l-am simțit pe tata, luptător și campion la lupte greco-romane, destul de detașat de mine, atât fizic, cât și emoțional; un mariaj de numai 5 ani, provocat de faptul că la 19 ani am rămas însărcinată, neplănuit, cu David, fiul meu cel mare; un divorț încărcat de frustrare, teamă și nesiguranță, care a fost urmat de o nouă relație, trainică și de durată, dar nu lipsită de provocări personale și culturale, întrucât Richmond, partenerul meu actual, se născuse și trăise în altă țară atunci când ne-am întâlnit și eu aveam 25 de ani.
Din acel moment existența mea s-a înscris permanent pe o traiectorie sportivă, ce a debutat prin faptul că împreună cu Richmond am co-fondat, în 2009, Școala de Fitness Scandinavia (el activând de mulți ani în domeniul fitnessului internațional și locuind în Norvegia, până la relocarea în România), eu având, la rândul meu, o înclinație naturală către sport, prin prisma ambilor părinți care au lucrat în domeniu și care mi-au transmis, pesemne, această “genă”, cu toate că eu urmasem, inițial, o Facultate de business la A.S.E. și mă simțisem mereu atrasă de latura antreprenorială. Așa că, după mai mulți ani în care manageriasem propria mică afacere de design interior, am virat către administrarea Școlii de Fitness, cu tot ce presupune un nou business la care am pus umărul: marketing, publicitate și organizări de evenimente (momentan, ne mândrim să avem în portofoliu Convenția Internațională de Fitness din România, Yoga Festival din România și Congresul de Nutriție din România).
Apoi s-a întâmplat o nouă schimbare: eu și Richmond am devenit, fiecare pentru a doua oară, părinți, prin venirea pe lume a lui Matthew, fiul nostru de aproape 8 ani. Momentul a adus în mine acea transformare internă care mi-a deschis inima către Yoga: deși cochetasem cu practica anterior, de-abia la 31 de ani am devenit în mod natural consecventă, simțind în mine nevoia de a cultiva disciplina, calmul și prezența care apar după ce faci regulat cunoștință cu salteaua de Yoga, săptămână de săptămână, an după an. Firea mea energică și mintea mea hiperactivă au reușit să se acorde mai bine la frecvența sufletului, iar echilibrul pe care l-am atins prin posturile fizice a început să se reverse și dincolo de orele de practică, ajutându-mă să fiu mai conștientă de mine și să iau decizii mai bune în viața de zi cu zi.
Și iată-mă în prezent: de 7 ani sunt profesor și master trainer de Yoga, atât în cadrul Școlii Fitness Scandinavia, cât și la FS Studio din nordul Bucureștiului, unde formez o echipă armonioasă cu colegii mei pasionați de lucrul cu trupul și mintea. Este parte din misiunea mea de viață să lucrez și să rezonez cu oamenii, să îi ascult și să-i îndrum cu inima și mintea deschise.
Aceasta pagina este o expresie autentică a ceea sunt, practic și cunosc și îți mulțumesc că ai ales să fii aici, alături de mine.